De profesie candidat

Participând la un seminar, am fost invitată să mă prezint la una dintre mesele organizatorilor, pentru a fi luată în evidenţă. După ce mi-am spus numele, domnişoara din faţa mea m-a bifat pe lista din dotare, iar eu, curioasă, mi-am aruncat privirea - temătoare la început, apoi oarecum mândră că m-a găsit, deşi confirmasem prezenţa în avans. Numai că în dreptul numelui meu, unde ar fi trebuit să apară angajatorul, spre deosebire de ceilalţi participanţi de pe listă, la mine era trecut " - ". Senzaţia pe care am avut-o e greu de descris.. aceea de a fi singur, de a nu aparţine de un grup. Norocul meu că eram la un seminar motivaţional :)

Şi pentru că tot mi-am făcut curaj să scriu despre asta, o să scriu şi câteva situaţii de care m-am lovit în ultimul timp, că poate citeşte cine trebuie şi se schimbă ceva, măcar pentru cei care vin în urma mea ... 

<PRECAUT SAU LAŞ?> Primul şi ultimul interviu: "Văd potenţialul tău uriaş, aşadar îţi dau posibilitatea să alegi departamentul în care vrei să te angajezi: comunicare sau vânzări. Doar o mică menţiune: trebuie să îţi scrii demisia în alb şi te putem angaja începând de mâine". Da, mi-a cerut să-mi dau demisia înainte să mă angajez. 

<CÂND MULT DEVINE PREA MULT> Primul interviu: "Ne-a făcut o plăcere deosebită să te cunoaştem. Considerăm că ai un mare potenţial şi că vei avea o carieră de succes şi în continuare. Procesul de recrutare durează până la sfârşitul lunii în curs, deoarece dorim să vedem toţi candidaţii care au depus cv". Al doilea interviu, luna următoare: "Procesul de recrutare durează până la sfârşitul lunii în curs". Încă îl aştept. Probabil urmează al treilea interviu, iar procesul de recrutare se va mai prelungi încă o lună. 

<TEST DE PROFESIONALISM> Al doilea interviu, cu Owner-ul companiei: "Vei primi oferta noastră în seara aceasta sau cel târziu mâine dimineaţă. Apoi aşteptăm răspunsul tău." Cinci zile mai târziu dar, mai ales, după ce am trimis eu un e-mail: "Cu părere de rău te anunţ că, momentan, ne-am ales un candidat cu mai multă experienţă. Vrem însă să păstrăm legătura cu tine pentru posibilitatea stabilirii unei viitoare colaborări". Da, sunt sigură de asta. Apreciam un e-mail sincer şi trimis la timp. 

<SCHIMBĂTOARE CA VREMEA> Primul şi ultimul interviu: "Îmi pare rău că nu avem mai mult timp la dispoziţie, însă oricum vroiam să te chem la al doilea interviu, deci ne auzim săptămâna viitoare". A doua zi am primit un e-mail în care eram informată că sunt respinsă, de la intermediarul care ne-a făcut iniţial legătura. Apreciam în primul rând dacă mi se oferea răspunsul direct şi mai ales dacă mi se oferea după cel de-al doilea interviu, aşa cum discutasem în cadrul primei întrevederi.

(Later edit:)

<DESCURCĂREŢUL> Primul şi ultimul interviu: "Văd că ai experienţă în domeniul medical, cum ne sfătuieşti să vindem mai bine abonamente medicale în cadrul unei promoţii la stand pentru o clinică de renume?". Răspunsul meu a fost prompt: "Medicii vând cel mai bine servicii medicale." Replica lui a fost "Aham, am înţeles ..". Apoi, foarte entuziasmat, ca şi când ar fi avut o revelaţie: "Dar dacă se prefac promoterii că sunt medici? Le dăm şi halat, stetoscop!". I-am răspuns la fel de prompt: "Clar, NU."

<LA PESCUIT> Primul şi ultimul interviu: "Ştiu că aţi depus CV şi aţi venit până aici pentru postul de copywriter, dar nu vă potriviţi cu profilul pe care îl căutăm. Am văzut însă că aveţi experienţă în vânzări, iar noi căutăm pe cineva şi pe partea asta, nu vă interesează?". Am mers până în Străuleşti ca să aud replica asta.

Lipsa feedback-ului şi întrebările-clişeu sau.. degeaba în procesul de recrutare

Sunt dezamăgită de calitatea oamenilor de recrutare din ziua de astăzi. Sau de companiile care ne tratează ca şi când ar fi cel puţin nişte zeităţi, iar noi, candidaţii, nişte muritori de rând, demni de tot dispreţul. 

Lipsa feedback-ului
În momentul în care organizezi un interviu cu un potenţial candidat, indiferent dacă te-a convins sau nu să îl angajezi, mi se pare o regulă a bunului simţ să îi dai un feedback. În primul rând să-i mulţumeşti că a bătut atâta drum şi s-a perpelit pe scaunul din faţa ta încercând să îţi răspundă cât mai bine la întrebări şi în al doilea rând să îi spui că nu mai e cazul să te considere un posibil angajator, ca să îşi poată continua omul căutările liniştit.

De ce oare nu fac asta zeităţile din HR? Motivaţia generală este "nu am timp". Durează aproximativ un minut să concepi un text de răspuns şi maxim trei secunde să dai un copy paste zecilor de fraieri care aşteaptă un semn de la tine. Greu, nu?

Întrebări-clişeu sau.. degeaba

În ultimul timp mi-am creat un mic "ritual" înaintea unui interviu: exersez întrebările la care cred că voi fi nevoită să răspund în funcţie de profilul companiei. Însă de fiecare dată sunt luată prin surprindere: ori este mult prea scurt şi la obiect, ori la polul opus. Apropo de poli, am fost întrebată în cadrul unui interviu ce aş face dacă mi s-ar spune să duc o carte de vizită la Polul Nord. Voi ce aţi fi răspuns? :)

Sunt foarte rare interviurile la care am participat şi care au decurs natural (şi am participat la câteva), iar întrebările au fost inspirate. Ba chiar îmi amintesc de un interviu în cadrul căruia am întrebat-o pe domnişoara din faţa mea dacă citeşte întrebările respective de undeva, pentru că erau numai întrebări-clişeu, care nu aveau nicio legătură cu ceea ce îi răspundeam eu. Reacţia ei a fost comparabilă cu cea a unui copil de grădiniţă: a întors caietul pe care îşi lua notiţe spre mine, dar şi monitorul calculatorului ca să-mi demonstreze că îmi punea întrebările din memorie.. 

Nu aşa ar trebui să decurgă un proces de recrutare, dar asta e numai părerea mea şi doar a câtorva oameni de HR, din păcate. Recrutarea ar trebui să fie un proces corect, o negociere între două părţi egale care au ceva interesant de oferit una alteia. Şi cu ocazia asta îmi amintesc una din întrebările cretine din cadrul unui interviu la care am avut "plăcerea" să particip: "Cum adică interesant? Ce înseamnă pentru tine interesant?". Nici nu mai ştiu ce am răspuns :)

În plus, am întâlnit companii la care doar pentru a aplica pentru un post trebuia să găseşti ieşirea dintr-un adevărat labirint de click-uri, bife, pagini şi subpagini. Am impresia că angajatorii nu vor să aplice chiar orice idiot, aşa că îl pun puţin la încercare înainte, astfel numai cei care merită cu adevărat vor putea trimite un cv spre analiză. 

Şi dacă tot veni vorba de piedici la aplicare şi cerinţe uneori mult prea exagerate ale unor companii, am întâlnit una care are ca regulă rezolvarea unei probleme de logică pentru a putea aplica. Chiar şi "omul bun la toate" este obligat să o rezolve. Evident că am stat două zile încercând să găsesc soluţia, ba chiar am cerut ajutorul şi câtorva prieteni mai luminaţi ca mine, însă fără succes. Puteţi admira unul dintre anunţuri aici. Am văzut că sunt postate încă de la jumătatea anului trecut, pe toate site-urile de profil. Cred că au multă răbdare şi bani de investit aiurea, timp de pierdut, etc. dacă se leagă de un asemenea criteriu, în situaţia în care e atât de greu să găseşti un angajat competent care să ştie măcar să scrie şi să vorbească limba română corect, dar să mai şi rezolve probleme de olimpiadă pe deasupra. Mă întreb oare ce senzaţie ar avea respectivii "angajatori" dacă după doi ani de anunţuri neproductive ar veni în sfârşit răspunsul corect din partea unuia dintre candidaţi.. şi acela ar fi analfabet :)

Le urez mult noroc angajatorilor care se leagă de nişte clişee învechite sau teste irelevante reuşind să nu afle nimic despre potenţialul candidatului pe care îl au în faţă după "n" proceduri anevoioase şi inutile.. mult noroc şi mult bun simţ, au nevoie cu carul. În plus, sper să nu mă cheme niciodată la interviu..