marți, 18 iunie 2013

Think Leadership - şcoala viitorilor manageri cu valori şi convingeri înalte (high values and beliefs .. ah ce bine sună în engleză!)

Weekend-ul acesta am investit în mine, am investit în viitorul meu. Am participat la Think Leadership, un eveniment de dezvoltare care îşi propune, printre altele, formarea unor viitori manageri de succes, alături de alţi tineri aflaţi la început de drum, în căutare de răspunsuri sau ambele. Mă felicit singură pentru asta şi sunt sigură că peste câţiva ani, când voi reuşi să îmi ating obiectivele din prezent, mă voi gândi la acest moment din viaţa mea şi mă voi felicita din nou :)

Am învăţat o mulţime de lucruri, m-am cunoscut puţin mai bine pe mine însămi, mi-am clarificat obiectivele şi am aflat ce trebuie să fac pentru a le atinge. Toate aceste lucruri le ştiam deja. Doar că aveam nevoie de puţin ajutor să le scot la suprafaţă.


Pentru a avea succes fii activ, autentic şi nu înceta niciodată să investeşti în brandul personal!

Deşi toţi speakerii au fost la înălţime, o să îi numesc doar pe cei care m-au impresionat, cei care au lăsat cu adevărat o amprentă pe brandul meu personal. Sună bine asta, nu? Am învăţat-o tot aici, de la Iulia Boancă, Senior Brand Manager la Unilever (după 6 ani de încercat diverse alte roluri în aceeaşi companie). Ea spunea de fapt că dintre toate brandurile pe care le promovează (printre care se numără Dero, Cocolino, etc.) brandul personal este cel mai important. Iar ceilalţi speakeri au completat cu diverse trimiteri la aceeaşi idee, care pe scurt ar fi: vinde-ţi imaginea în mod constant pentru a putea avansa atât pe plan profesional, cât şi personal.


Pot face orice îmi propun! Trebuie doar să încetez să încerc şi pur şi simplu să o fac. 

Elena Marineci, Trainer/Partner Life After Work clar şi-a adus cuvintele cu ea, încântându-ne atât cu o prezenţă fermecătoare cât şi cu o energie extrem de molipsitoare. De la ea am învăţat că pentru a reuşi trebuie să îndrăzneşti. Ne-a arătat un film motivaţional şi a reuşit să ne stârnească interesul pentru fiecare dintre speakerii pe care i-a prezentat, înainte că aceştia să ajungă pe "scenă". De asemenea, ne-a făcut o demonstraţie din care am înţeles de ce are o problemă cu un verb pe care îl folosim cu toţii în mod obsesiv: "a încerca". A luat un scaun pe care l-a adus în faţă şi a cerut un voluntar din public, pe care l-a rugat să "încerce" să ridice scaunul, dar să nu o facă. Cred că alte explicaţii ar fi de prisos :)

Tot ea a făcut la un moment dat o analogie a cărei morală o susţin cu tărie: Aşa cum muşchiul inimii se odihneşte doar pentru o microsecundă între bătăi (probabil că nici voi nu ştiaţi asta, nu?), aşa ar trebui şi noi să ne oprim din când în când şi să analizăm. Să observăm, să evaluăm şi eventual să ne odihnim puţin. Dacă inima nu ar face asta, durata ei medie de viaţă ar fi de doar câteva ore. Te pune pe gânduri, nu?

La fel, tot de la ea am aflat ce înseamnă ROI (Return Of Investment) şi de ce este un principiu aplicat cu succes şi în relaţiile interumane (ROIR). Având în vedere că relaţiile sănătoase sunt aproape întotdeauna construite pe abilitatea noastră de a oferi, pentru a primi ceea ce ne dorim de la alţii trebuie mai întâi să oferim, adică să investim. Astfel, câştigăm încredere şi respect, iar restul vine de la sine atât în business cât şi în plan personal.


Visează mare! 

Oltea Ceraceanu, HR Commercial Business Partner Coca-Cola Hellenic a fost un alt model inspiraţional foarte puternic pentru mine, care ne-a cucerit cu stilul relaxat şi amuzant de a povesti, asezonat cu mici inserţii de auto ironie şi catch phrases. De obicei încerc să găsesc corespondenţe în limba română, dar părerea mea pentru "catch phrase" este că şi-ar pierde din impact dacă aş încerca să-l traduc. Ne-a povestit ce oameni frumoşi a întâlnit în cei 10 ani la Coca-Cola HBC şi cum au format-o pe ea experienţele pozitive şi negative (dar constructive) avute. Ce mi-a rămas întipărit în minte din discursul ei este îndemnul de a visa mare. Dream big adică, nu-i aşa că nu are acelaşi impact în română? :)


Succesul înseamnă atingerea potenţialului maxim. Cum faci asta? Găseşte cel mai bun coach! 

Monica Oprescu, Junior HR Business Partner tot la Coca-Cola HBC, ne-a învăţat ce înseamnă coaching (adică antrenare) şi cu ce se "mănâncă". Am fost ochi şi urechi pe toată durata workshop-ului care la final mi-a deschis noi orizonturi. Mi-au plăcut pasiunea, energia şi uşurinţa cu care Monica a moderat întrebările şi modul în care le-a integrat în prezentarea ei.

A definit coaching-ul pe limba tuturor şi a reuşit să ne capteze şi să ne menţină atenţia de la început până la sfârşit. Am mai reţinut-o apoi vreo 15 min. cu întrebări la care a fost încântată să răspundă. Mă bucur că există oameni ca CEO-ul lor la nivel global, cel care a introdus acest concept în companie acum câţiva ani. Asta îmi redă speranţa în angajatori. Adică ceea ce doar îmi imaginam până acum că îmi doresc de la angajatorul meu ideal există şi dacă e să îi cred pe cuvânt pe ambasadorii Coca-Cola HBC prezenţi la eveniment, funcţionează de minune în organizaţia lor.

Când nu eşti sigur ce decizie să iei într-o situaţie dificilă, gândeşte din perspectiva altcuiva şi vei vedea totul mai clar. 

Ian Sutherland, de la Bled School of Management este un speaker (adică vorbitor :P) desăvârşit şi după descrierea personală un profesionist complet care a jonglat cu arii diferite care într-un final s-au completat reciproc. Ne-a cucerit în doar câteva secunde şi am fost conectaţi la fiecare cuvânt, de la început şi până la sfârşit.

Ne-a arătat ce înseamnă tehnologia 3D şi cât de avansată este în prezent - detalii aici. La sfârşitul acestui film unul din personaje spune că în viitor nu crede că va exista o imprimantă 3D în fiecare casă, însă cu siguranţă vor exista produse printate la astfel de imprimante. Ian nu este de acord cu aceasta, fiind convins că în viitor imprimantele 3D vor fi la fel ca aparatele digitale de fotografiat şi PC-urile în care la fel, nu a crezut nimeni la început dar acum sunt omniprezente în vieţile noastre. A continuat cu povestea lui Steven Sasson, inventatorul aparatelor digitale de fotografiat care lucra la momentul invenţiei pentru Kodak. Interesant este faptul că angajatorul, care iniţial i-a cerut acestuia să se ocupe de proiectul în urma căruia a rezultat un aparat foto digital, în faţa produsului finit a dat înapoi, crezând că diferenţele majore din punct de vedere calitativ comparativ cu fotografiile developate de pe film nu vor putea fi depăşite şi vor sta în calea popularităţii acestui produs. Mare greşeală :)

Intuiţia trebuie educată, altfel este doar un feeling (adică sentiment) pe care îl avem cu toţii. 

Dan Vasile, trainer şi regizor de teatru ne-a cucerit încet, încet iar când am ajuns la finalul workshop-ului ne-a părut rău că nu am mai avut încă o oră, două la dispoziţie să putem continua discuţiile extrem de interesante iscate de mici joculeţe de percepţie şi dezvoltare personală. În plus, am învăţat faptul că intuiţia poate fi un instrument excelent în luarea deciziilor (fie că sunt pe plan personal sau profesional), dar fără o educaţie riguroasă în acest sens nu ne putem baza pe eficacitatea acesteia.

Curiozitatea, unul din ingredientele de bază ale succesului. 

Deşi un manager de succes, Codruţ Nicolau (Commercial Strategy Director Unicredit Ţiriac) se află într-o continuă schimbare iar setea lui de cunoaştere este de-a dreptul contagioasă. Un bărbat inteligent şi carismatic, Codruţ ne-a povestit despre ascensiunea în Unicredit, faptul că a schimbat funcţiile cam o dată la doi ani, însă fără să-şi propună asta în mod special. A acceptat noile provocări şi nu a ratat nicio oportunitate de dezvoltare. Ba chiar şi-a creat singur oportunităţi atunci când nu se simţea destul de provocat: şi-a propus ca o dată pe an să cunoască o persoană frumoasă şi interesantă indiferent unde s-ar afla (chiar dacă este în altă ţară sau într-un alt oraş - da, are exemple concrete pentru fiecare din aceste două situaţii). Ne-a spus şi o poveste frumoasă despre o actriţă care, aflându-se la o cafea şi auzind un regizor vorbind despre metoda de a-ţi îmbunătăţi viaţa prin zâmbitul timp de 4 minute în fiecare dimineaţă s-a hotărât să încerce, pariind cu acesta că va distruge acel mit. Actriţa era Oana Pellea şi a pierdut pariul :)

La final vreau să vă dezvălui cel mai frumos aspect al acestor întâlniri: locaţia. The Hub Bucharest, un spaţiu de coworking (adică de aici vin şi lucrează în timpul săptămânii antreprenori, freelanceri şi mici echipe de ONG-uri) cu un aspect deosebit şi un concept absolut genial, care îşi propune să creeze şi să menţină o comunitate de oameni frumoşi, inteligenţi, originali şi creativi. Aş putea continua cu laudele la nesfârşit, dar mai bine vă uitaţi singuri aici.

Am învăţat deci o mulţime de lucruri, dar mi-am amintit şi mai multe dintre cele pe care le ştiam dar le uitasem. Singurul meu regret este că nu am putut să mă împart în trei, pentru a putea participa la toate workshop-urile care se desfăşurau concomitent în săli diferite.

Sper că aţi avut răbdare să citiţi până la sfârşit, deoarece sunt sigură că acest articol vă va ajuta să realizaţi nişte lucruri, dar sunt şi mai sigură că la sfârşitul lecturii vă veţi pune şi voi nişte întrebări :)

Aştept impresii şi eventuale întrebări şi vă doresc mult succes în carieră!


4 comentarii:

  1. Buna Cookie,
    Multumim pentru cuvintele frumoase despre The HUB Bucharest, doar o clarificare mica: nu e un pub ci un spatiu de coworking, adica de aici vin si lucreaza in timpul saptamanii antreprenori, freelanceri si mici echipe de ONG-uri. Altfel, gazduim si evenimente frumoase precum Think Leadership, fie in spatiul de la etajul 2, fie in weekend la etajul 3.
    ps: ca sa vezi si ce alte lucruri se mai intampla la The HUB in perioada urmatoare, poti arunca un ochi aici http://bucharest.the-hub.net/events
    Seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Bună Daniel, am modificat. Multumesc pentru observaţie, conceptul este atât de original încât am nevoie de mai mult timp pentru a-l înţelege :) O seară frumoasă şi ţie!

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc Cookie! Te mai asteptam atunci, ca sa ajungi sa il descoperi in totalitate ;)

    RăspundețiȘtergere