marți, 24 septembrie 2013

De profesie candidat

Participând la un seminar, am fost invitată să mă prezint la una dintre mesele organizatorilor, pentru a fi luată în evidenţă. După ce mi-am spus numele, domnişoara din faţa mea m-a bifat pe lista din dotare, iar eu, curioasă, mi-am aruncat privirea - temătoare la început, apoi oarecum mândră că m-a găsit, deşi confirmasem prezenţa în avans. Numai că în dreptul numelui meu, unde ar fi trebuit să apară angajatorul, spre deosebire de ceilalţi participanţi de pe listă, la mine era trecut " - ". Senzaţia pe care am avut-o e greu de descris.. aceea de a fi singur, de a nu aparţine de un grup. Norocul meu că eram la un seminar motivaţional :)

Şi pentru că tot mi-am făcut curaj să scriu despre asta, o să scriu şi câteva situaţii de care m-am lovit în ultimul timp, că poate citeşte cine trebuie şi se schimbă ceva, măcar pentru cei care vin în urma mea ... 



<PRECAUT SAU LAŞ?> Primul şi ultimul interviu: "Văd potenţialul tău uriaş, aşadar îţi dau posibilitatea să alegi departamentul în care vrei să te angajezi: comunicare sau vânzări. Doar o mică menţiune: trebuie să îţi scrii demisia în alb şi te putem angaja începând de mâine". Da, mi-a cerut să-mi dau demisia înainte să mă angajez. 

<CÂND MULT DEVINE PREA MULT> Primul interviu: "Ne-a făcut o plăcere deosebită să te cunoaştem. Considerăm că ai un mare potenţial şi că vei avea o carieră de succes şi în continuare. Procesul de recrutare durează până la sfârşitul lunii în curs, deoarece dorim să vedem toţi candidaţii care au depus cv". Al doilea interviu, luna următoare: "Procesul de recrutare durează până la sfârşitul lunii în curs". Încă îl aştept. Probabil urmează al treilea interviu, iar procesul de recrutare se va mai prelungi încă o lună. 

<TEST DE PROFESIONALISM> Al doilea interviu, cu Owner-ul companiei: "Vei primi oferta noastră în seara aceasta sau cel târziu mâine dimineaţă. Apoi aşteptăm răspunsul tău." Cinci zile mai târziu dar, mai ales, după ce am trimis eu un e-mail: "Cu părere de rău te anunţ că, momentan, ne-am ales un candidat cu mai multă experienţă. Vrem însă să păstrăm legătura cu tine pentru posibilitatea stabilirii unei viitoare colaborări". Da, sunt sigură de asta. Apreciam un e-mail sincer şi trimis la timp. 

<SCHIMBĂTOARE CA VREMEA> Primul şi ultimul interviu: "Îmi pare rău că nu avem mai mult timp la dispoziţie, însă oricum vroiam să te chem la al doilea interviu, deci ne auzim săptămâna viitoare". A doua zi am primit un e-mail în care eram informată că sunt respinsă, de la intermediarul care ne-a făcut iniţial legătura. Apreciam în primul rând dacă mi se oferea răspunsul direct şi mai ales dacă mi se oferea după cel de-al doilea interviu, aşa cum discutasem în cadrul primei întrevederi.


(Later edit:)

<DESCURCĂREŢUL> Primul şi ultimul interviu: "Văd că ai experienţă în domeniul medical, cum ne sfătuieşti să vindem mai bine abonamente medicale în cadrul unei promoţii la stand pentru o clinică de renume?". Răspunsul meu a fost prompt: "Medicii vând cel mai bine servicii medicale." Replica lui a fost "Aham, am înţeles ..". Apoi, foarte entuziasmat, ca şi când ar fi avut o revelaţie: "Dar dacă se prefac promoterii că sunt medici? Le dăm şi halat, stetoscop!". I-am răspuns la fel de prompt: "Clar, NU."

<LA PESCUIT> Primul şi ultimul interviu: "Ştiu că aţi depus CV şi aţi venit până aici pentru postul de copywriter, dar nu vă potriviţi cu profilul pe care îl căutăm. Am văzut însă că aveţi experienţă în vânzări, iar noi căutăm pe cineva şi pe partea asta, nu vă interesează?". Am mers până în Străuleşti ca să aud replica asta.

vineri, 19 iulie 2013

Lipsa feedback-ului şi întrebările-clişeu sau.. degeaba în procesul de recrutare

Sunt dezamăgită de calitatea oamenilor de recrutare din ziua de astăzi. Sau de companiile care ne tratează ca şi când ar fi cel puţin nişte zeităţi, iar noi, candidaţii, nişte muritori de rând, demni de tot dispreţul. 

Lipsa feedback-ului
În momentul în care organizezi un interviu cu un potenţial candidat, indiferent dacă te-a convins sau nu să îl angajezi, mi se pare o regulă a bunului simţ să îi dai un feedback. În primul rând să-i mulţumeşti că a bătut atâta drum şi s-a perpelit pe scaunul din faţa ta încercând să îţi răspundă cât mai bine la întrebări şi în al doilea rând să îi spui că nu mai e cazul să te considere un posibil angajator, ca să îşi poată continua omul căutările liniştit.

De ce oare nu fac asta zeităţile din HR? Motivaţia generală este "nu am timp". Durează aproximativ un minut să concepi un text de răspuns şi maxim trei secunde să dai un copy paste zecilor de fraieri care aşteaptă un semn de la tine. Greu, nu?

Întrebări-clişeu sau.. degeaba





În ultimul timp mi-am creat un mic "ritual" înaintea unui interviu: exersez întrebările la care cred că voi fi nevoită să răspund în funcţie de profilul companiei. Însă de fiecare dată sunt luată prin surprindere: ori este mult prea scurt şi la obiect, ori la polul opus. Apropo de poli, am fost întrebată în cadrul unui interviu ce aş face dacă mi s-ar spune să duc o carte de vizită la Polul Nord. Voi ce aţi fi răspuns? :)





Sunt foarte rare interviurile la care am participat şi care au decurs natural (şi am participat la câteva), iar întrebările au fost inspirate. Ba chiar îmi amintesc de un interviu în cadrul căruia am întrebat-o pe domnişoara din faţa mea dacă citeşte întrebările respective de undeva, pentru că erau numai întrebări-clişeu, care nu aveau nicio legătură cu ceea ce îi răspundeam eu. Reacţia ei a fost comparabilă cu cea a unui copil de grădiniţă: a întors caietul pe care îşi lua notiţe spre mine, dar şi monitorul calculatorului ca să-mi demonstreze că îmi punea întrebările din memorie.. 

Nu aşa ar trebui să decurgă un proces de recrutare, dar asta e numai părerea mea şi doar a câtorva oameni de HR, din păcate. Recrutarea ar trebui să fie un proces corect, o negociere între două părţi egale care au ceva interesant de oferit una alteia. Şi cu ocazia asta îmi amintesc una din întrebările cretine din cadrul unui interviu la care am avut "plăcerea" să particip: "Cum adică interesant? Ce înseamnă pentru tine interesant?". Nici nu mai ştiu ce am răspuns :)

În plus, am întâlnit companii la care doar pentru a aplica pentru un post trebuia să găseşti ieşirea dintr-un adevărat labirint de click-uri, bife, pagini şi subpagini. Am impresia că angajatorii nu vor să aplice chiar orice idiot, aşa că îl pun puţin la încercare înainte, astfel numai cei care merită cu adevărat vor putea trimite un cv spre analiză. 

Şi dacă tot veni vorba de piedici la aplicare şi cerinţe uneori mult prea exagerate ale unor companii, am întâlnit una care are ca regulă rezolvarea unei probleme de logică pentru a putea aplica. Chiar şi "omul bun la toate" este obligat să o rezolve. Evident că am stat două zile încercând să găsesc soluţia, ba chiar am cerut ajutorul şi câtorva prieteni mai luminaţi ca mine, însă fără succes. Puteţi admira unul dintre anunţuri aici. Am văzut că sunt postate încă de la jumătatea anului trecut, pe toate site-urile de profil. Cred că au multă răbdare şi bani de investit aiurea, timp de pierdut, etc. dacă se leagă de un asemenea criteriu, în situaţia în care e atât de greu să găseşti un angajat competent care să ştie măcar să scrie şi să vorbească limba română corect, dar să mai şi rezolve probleme de olimpiadă pe deasupra. Mă întreb oare ce senzaţie ar avea respectivii "angajatori" dacă după doi ani de anunţuri neproductive ar veni în sfârşit răspunsul corect din partea unuia dintre candidaţi.. şi acela ar fi analfabet :)

Le urez mult noroc angajatorilor care se leagă de nişte clişee învechite sau teste irelevante reuşind să nu afle nimic despre potenţialul candidatului pe care îl au în faţă după "n" proceduri anevoioase şi inutile.. mult noroc şi mult bun simţ, au nevoie cu carul. În plus, sper să nu mă cheme niciodată la interviu.. 

marți, 2 iulie 2013

Grădina Oar, un colţ de rai în mijlocul Bucureştiului (adică la Romană :P)

Ieri am fost în Grădina Oar, un colţ de rai din care nu aş mai fi plecat. Şi pentru că am descoperit că pot pune şi fotografii pe blog, vă arăt şi vouă câteva :)


Aperol Spritz are un gust foarte neaşteptat faţă de impresia artistică, dar dacă vă place vinul de ţară cu un strop de ţuică şi apă minerală ... (a se citi că nu prea mi-a plăcut :D)





Se pare că şi pisicile din zonă apreciază grădina, am numărat vreo şase în total, care se simţeau ca la ele acasă :)


Vă recomand locaţia din toată inima dacă tânjiţi după o gură de aer proaspăt şi o limonadă delicioasă :)

marți, 18 iunie 2013

Think Leadership - şcoala viitorilor manageri cu valori şi convingeri înalte (high values and beliefs .. ah ce bine sună în engleză!)

Weekend-ul acesta am investit în mine, am investit în viitorul meu. Am participat la Think Leadership, un eveniment de dezvoltare care îşi propune, printre altele, formarea unor viitori manageri de succes, alături de alţi tineri aflaţi la început de drum, în căutare de răspunsuri sau ambele. Mă felicit singură pentru asta şi sunt sigură că peste câţiva ani, când voi reuşi să îmi ating obiectivele din prezent, mă voi gândi la acest moment din viaţa mea şi mă voi felicita din nou :)

Am învăţat o mulţime de lucruri, m-am cunoscut puţin mai bine pe mine însămi, mi-am clarificat obiectivele şi am aflat ce trebuie să fac pentru a le atinge. Toate aceste lucruri le ştiam deja. Doar că aveam nevoie de puţin ajutor să le scot la suprafaţă.


Pentru a avea succes fii activ, autentic şi nu înceta niciodată să investeşti în brandul personal!

Deşi toţi speakerii au fost la înălţime, o să îi numesc doar pe cei care m-au impresionat, cei care au lăsat cu adevărat o amprentă pe brandul meu personal. Sună bine asta, nu? Am învăţat-o tot aici, de la Iulia Boancă, Senior Brand Manager la Unilever (după 6 ani de încercat diverse alte roluri în aceeaşi companie). Ea spunea de fapt că dintre toate brandurile pe care le promovează (printre care se numără Dero, Cocolino, etc.) brandul personal este cel mai important. Iar ceilalţi speakeri au completat cu diverse trimiteri la aceeaşi idee, care pe scurt ar fi: vinde-ţi imaginea în mod constant pentru a putea avansa atât pe plan profesional, cât şi personal.


Pot face orice îmi propun! Trebuie doar să încetez să încerc şi pur şi simplu să o fac. 

Elena Marineci, Trainer/Partner Life After Work clar şi-a adus cuvintele cu ea, încântându-ne atât cu o prezenţă fermecătoare cât şi cu o energie extrem de molipsitoare. De la ea am învăţat că pentru a reuşi trebuie să îndrăzneşti. Ne-a arătat un film motivaţional şi a reuşit să ne stârnească interesul pentru fiecare dintre speakerii pe care i-a prezentat, înainte că aceştia să ajungă pe "scenă". De asemenea, ne-a făcut o demonstraţie din care am înţeles de ce are o problemă cu un verb pe care îl folosim cu toţii în mod obsesiv: "a încerca". A luat un scaun pe care l-a adus în faţă şi a cerut un voluntar din public, pe care l-a rugat să "încerce" să ridice scaunul, dar să nu o facă. Cred că alte explicaţii ar fi de prisos :)

Tot ea a făcut la un moment dat o analogie a cărei morală o susţin cu tărie: Aşa cum muşchiul inimii se odihneşte doar pentru o microsecundă între bătăi (probabil că nici voi nu ştiaţi asta, nu?), aşa ar trebui şi noi să ne oprim din când în când şi să analizăm. Să observăm, să evaluăm şi eventual să ne odihnim puţin. Dacă inima nu ar face asta, durata ei medie de viaţă ar fi de doar câteva ore. Te pune pe gânduri, nu?

La fel, tot de la ea am aflat ce înseamnă ROI (Return Of Investment) şi de ce este un principiu aplicat cu succes şi în relaţiile interumane (ROIR). Având în vedere că relaţiile sănătoase sunt aproape întotdeauna construite pe abilitatea noastră de a oferi, pentru a primi ceea ce ne dorim de la alţii trebuie mai întâi să oferim, adică să investim. Astfel, câştigăm încredere şi respect, iar restul vine de la sine atât în business cât şi în plan personal.


Visează mare! 

Oltea Ceraceanu, HR Commercial Business Partner Coca-Cola Hellenic a fost un alt model inspiraţional foarte puternic pentru mine, care ne-a cucerit cu stilul relaxat şi amuzant de a povesti, asezonat cu mici inserţii de auto ironie şi catch phrases. De obicei încerc să găsesc corespondenţe în limba română, dar părerea mea pentru "catch phrase" este că şi-ar pierde din impact dacă aş încerca să-l traduc. Ne-a povestit ce oameni frumoşi a întâlnit în cei 10 ani la Coca-Cola HBC şi cum au format-o pe ea experienţele pozitive şi negative (dar constructive) avute. Ce mi-a rămas întipărit în minte din discursul ei este îndemnul de a visa mare. Dream big adică, nu-i aşa că nu are acelaşi impact în română? :)


Succesul înseamnă atingerea potenţialului maxim. Cum faci asta? Găseşte cel mai bun coach! 

Monica Oprescu, Junior HR Business Partner tot la Coca-Cola HBC, ne-a învăţat ce înseamnă coaching (adică antrenare) şi cu ce se "mănâncă". Am fost ochi şi urechi pe toată durata workshop-ului care la final mi-a deschis noi orizonturi. Mi-au plăcut pasiunea, energia şi uşurinţa cu care Monica a moderat întrebările şi modul în care le-a integrat în prezentarea ei.

A definit coaching-ul pe limba tuturor şi a reuşit să ne capteze şi să ne menţină atenţia de la început până la sfârşit. Am mai reţinut-o apoi vreo 15 min. cu întrebări la care a fost încântată să răspundă. Mă bucur că există oameni ca CEO-ul lor la nivel global, cel care a introdus acest concept în companie acum câţiva ani. Asta îmi redă speranţa în angajatori. Adică ceea ce doar îmi imaginam până acum că îmi doresc de la angajatorul meu ideal există şi dacă e să îi cred pe cuvânt pe ambasadorii Coca-Cola HBC prezenţi la eveniment, funcţionează de minune în organizaţia lor.

Când nu eşti sigur ce decizie să iei într-o situaţie dificilă, gândeşte din perspectiva altcuiva şi vei vedea totul mai clar. 

Ian Sutherland, de la Bled School of Management este un speaker (adică vorbitor :P) desăvârşit şi după descrierea personală un profesionist complet care a jonglat cu arii diferite care într-un final s-au completat reciproc. Ne-a cucerit în doar câteva secunde şi am fost conectaţi la fiecare cuvânt, de la început şi până la sfârşit.

Ne-a arătat ce înseamnă tehnologia 3D şi cât de avansată este în prezent - detalii aici. La sfârşitul acestui film unul din personaje spune că în viitor nu crede că va exista o imprimantă 3D în fiecare casă, însă cu siguranţă vor exista produse printate la astfel de imprimante. Ian nu este de acord cu aceasta, fiind convins că în viitor imprimantele 3D vor fi la fel ca aparatele digitale de fotografiat şi PC-urile în care la fel, nu a crezut nimeni la început dar acum sunt omniprezente în vieţile noastre. A continuat cu povestea lui Steven Sasson, inventatorul aparatelor digitale de fotografiat care lucra la momentul invenţiei pentru Kodak. Interesant este faptul că angajatorul, care iniţial i-a cerut acestuia să se ocupe de proiectul în urma căruia a rezultat un aparat foto digital, în faţa produsului finit a dat înapoi, crezând că diferenţele majore din punct de vedere calitativ comparativ cu fotografiile developate de pe film nu vor putea fi depăşite şi vor sta în calea popularităţii acestui produs. Mare greşeală :)

Intuiţia trebuie educată, altfel este doar un feeling (adică sentiment) pe care îl avem cu toţii. 

Dan Vasile, trainer şi regizor de teatru ne-a cucerit încet, încet iar când am ajuns la finalul workshop-ului ne-a părut rău că nu am mai avut încă o oră, două la dispoziţie să putem continua discuţiile extrem de interesante iscate de mici joculeţe de percepţie şi dezvoltare personală. În plus, am învăţat faptul că intuiţia poate fi un instrument excelent în luarea deciziilor (fie că sunt pe plan personal sau profesional), dar fără o educaţie riguroasă în acest sens nu ne putem baza pe eficacitatea acesteia.

Curiozitatea, unul din ingredientele de bază ale succesului. 

Deşi un manager de succes, Codruţ Nicolau (Commercial Strategy Director Unicredit Ţiriac) se află într-o continuă schimbare iar setea lui de cunoaştere este de-a dreptul contagioasă. Un bărbat inteligent şi carismatic, Codruţ ne-a povestit despre ascensiunea în Unicredit, faptul că a schimbat funcţiile cam o dată la doi ani, însă fără să-şi propună asta în mod special. A acceptat noile provocări şi nu a ratat nicio oportunitate de dezvoltare. Ba chiar şi-a creat singur oportunităţi atunci când nu se simţea destul de provocat: şi-a propus ca o dată pe an să cunoască o persoană frumoasă şi interesantă indiferent unde s-ar afla (chiar dacă este în altă ţară sau într-un alt oraş - da, are exemple concrete pentru fiecare din aceste două situaţii). Ne-a spus şi o poveste frumoasă despre o actriţă care, aflându-se la o cafea şi auzind un regizor vorbind despre metoda de a-ţi îmbunătăţi viaţa prin zâmbitul timp de 4 minute în fiecare dimineaţă s-a hotărât să încerce, pariind cu acesta că va distruge acel mit. Actriţa era Oana Pellea şi a pierdut pariul :)

La final vreau să vă dezvălui cel mai frumos aspect al acestor întâlniri: locaţia. The Hub Bucharest, un spaţiu de coworking (adică de aici vin şi lucrează în timpul săptămânii antreprenori, freelanceri şi mici echipe de ONG-uri) cu un aspect deosebit şi un concept absolut genial, care îşi propune să creeze şi să menţină o comunitate de oameni frumoşi, inteligenţi, originali şi creativi. Aş putea continua cu laudele la nesfârşit, dar mai bine vă uitaţi singuri aici.

Am învăţat deci o mulţime de lucruri, dar mi-am amintit şi mai multe dintre cele pe care le ştiam dar le uitasem. Singurul meu regret este că nu am putut să mă împart în trei, pentru a putea participa la toate workshop-urile care se desfăşurau concomitent în săli diferite.

Sper că aţi avut răbdare să citiţi până la sfârşit, deoarece sunt sigură că acest articol vă va ajuta să realizaţi nişte lucruri, dar sunt şi mai sigură că la sfârşitul lecturii vă veţi pune şi voi nişte întrebări :)

Aştept impresii şi eventuale întrebări şi vă doresc mult succes în carieră!


joi, 25 aprilie 2013

Tu cu cine faci banking? :)

M-am hotărât să încep cu o poveste nouă, deşi nici cele vechi nu sunt de ignorat... o să vă povestesc însă pe parcurs toate aventurile trăite în "jungla" din Bucureşti. Astăzi o să vă povestesc, aşadar, despre Banca Transilvania (BT de acum înainte). Nu o să dau nume, important este să ştiţi de ce să vă feriţi când o să ajungeţi acolo.

Într-o frumoasă zi de februarie 2013 am luat decizia să intrăm şi noi în rândul lumii şi să ne cumpărăm un apartament prin programul Prima Casă. Am mers mai întâi la trei bănci unde am făcut simulări de credit, am ales ca fiind câştigătoare BT, având deja un istoric la ei, fiind banca în care mi se virează salariul lunar. Acolo îl ştiam deja pe A., account manager al angajatorului meu. Am ales să ignorăm distanţa până la agenţia respectivă în speranţa că vom putea comunica mult mai uşor cu un reprezentant BT pe care deja îl cunoaştem. Nimic mai greşit.

Toate bune şi frumoase, până când am găsit apartamentul. De aici au început cele aproape două săptămâni de aventuri.


Prima zi
Mers la bancă (întâlnire stabilită în prealabil) pentru a discuta cu A. următorii paşi, actele necesare.

Ziua a 2-a
Mers la bancă împreună cu proprietara apartamentului (întâlnire stabilită în prealabil), pentru a depune copii după actele de proprietate şi discutat cu A. următorii paşi.

Ziua a 3-a
Mers la bancă (întâlnire stabilită în prealabil) pentru a depune actele aferente veniturilor şi pentru a completa cererile aferente. Ca de obicei, taxi pentru a ajunge la ora stabilită, învoiri pentru a treia oară în cursul aceleiaşi săptămâni şi ... surpriză! A. nu era de găsit. Avusese o problemă în familie şi a trebuit să plece. Ne-a spus că nu e nicio problemă, că ne ajută colegul lui, C. (care am aflat ulterior, era chiar şeful agenţiei). Am vorbit cu el, ne-a zis că are doar 30 minute pentru noi, aşa că am intrat în priză. Am completat documentele haotic, am primit informaţia că actele apartamentului depuse în ziua 2 au fost aprobate (adică au primit OK-ul de la juridic), asa că am depus actele pentru venituri şi am plecat.

Ziua a 4-a
Trimis e-mail de mulţumire lui C. (cu A. în cc), împreună cu câteva documente lipsă şi cu rugămintea să ne spună ce se întâmplă cu dosarul, mai ales în lipsa lui A. Trimis e-mail lui A. cu întrebări apărute în urma discuţiei cu C. referitor la credit.

Ziua a 5-a (nu voi lua în calcul zilele nelucrătoare)
Niciun răspuns (de la C, deoarece A. era în concediu forţat din cauza situaţiei din familie).

Ziua a 6-a (ziua în care A. se întorcea din concediu)
Trimis e-mail dimineaţă la prima oră cu rugămintea de a ne informa de stadiul dosarului. Niciun răspuns. Sunat după-amiază, discutat despre faptul că sunt câteva documente care trebuie refăcute şi ... stupoare! retragerea afirmaţiei conform căreia s-a primit OK-ul pe juridic, dar urmând la scurt timp o nouă confirmare (după ce s-au consultat între ei şi au constatat că era vorba de alt apartament). Mai târziu, în  aceeaşi zi, ni se spune din nou că nu avem niciun OK de la juridic (nu a ştiut şeful agenţiei despre ce e vorba, aici era problema de fapt) şi le mai trebuie acte. Evident că noi raportam în timpul ăsta proprietarei, care aştepta un feedback cu nerăbdare. Vă las să ghiciţi cum au decurs conversaţiile noastre legate de acest subiect.

Ziua a 7-a
Anulare telefonică a întâlnirii stabilite cu o zi în prealabil (pentru a reface documentele completate greşit sub îndrumarea şefului de agenţie) deoarece A. nu are timpul necesar.

Cam ăsta a fost momentul în care am cedat nervos şi i-am spus că nu poate să se joace cu nervii noştri în felul ăsta şi să nu ne spună chiar nimic legat de progresul dosarului (vă reamintesc de faptul că noi încă rămăsesem cu întrebări fără răspuns, neştiind nici măcar dacă a plecat dosarul din agenţie). Replicile lui A., reprezentant BT, de-a lungul conversaţiei au fost următoarele:

1. "dacă nu vă convine, vă dau dosarul şi vă puteţi duce la altă bancă, nu mă supăr."
2. "în momentul în care am aflat vestea tristă din partea familiei mele, întâlnirea cu voi a fost pentru mine ZERO BARAT." (la sugestia că ar fi putut să ne anunţe de faptul că nu va mai fi disponibil să participe la întâlnirea stabilită pentru semnarea actelor şi ne putea da astfel ocazia să acţionăm în consecinţă).
3. "dar ce ai făcut până la ora asta de nu m-ai sunat?" (deşi îl sunasem cu o oră şi jumătate înainte, aşa cum stabilisem cu o zi în urmă şi ignorase apelul meu).
4. "eu când sunt într-o întâlnire importantă primesc chiar şi 12 apeluri la rând, iar când ies din întâlnire, mă uit doar la primele două." (o întâlnire importantă, adică nu d-ăştia mici şi neinteresanţi, ca mine care se chinuie să-l găsească la locul de muncă / iar motivul pentru care nu mă prea sună înapoi fiind probabil că nu mă număr întotdeauna printre primii doi norocoşi).
5. "eu încerc să semnez acum cu un client important, persoană juridică, nu fizică." din nou, eu nu sunt client important, da?

Odată cu povestea asta am aflat un aspect foarte important legat de BT (Banca Transilvania): aveţi mare grijă unde vă deschideţi contul, pentru că veţi fi legaţi de acea sucursală pe tot parcursul colaborării cu ei. După întâmplările descrise în primul episod, am încercat să mă mut la o agenţie din zona în care locuiesc şi, spre uimirea mea, am fost refuzată. Au spus că singura modalitate prin care pot pleca de la agenţia respectivă este să îmi închid contul şi să-l redeschid la sucursala lor. Dar m-au sfătuit totuşi să întreb şi la sucursala de care aparţine agenţia, unde ajunsese de fapt dosarul meu (atenţie, agenţia este doar un intermediar!).

Aşa am ajuns la Ioana, o fată extraordinară care ne-a preluat dosarul şi care a reuşit să rezolve în două zile cât A. în două săptămâni. În mod absolut întâmplător, am aflat că avem şi o prietenă comună, ceea ce nu poate decât să mă bucure :)

Lui A. nu i-am făcut reclamaţie pentru că nu vreau să-i fac rău. Poate a avut motivele lui personale să reacţioneze aşa, dar m-a umilit şi nu aş fi putut continua procesul cu el ca intermediar. Acum aşteptăm aprobările şi sper să fie OK şi cum a zis o prietenă într-un comentariu la primul episod, sper că "totul va decurge ciudat de simplu, în ciuda începutului promiţător".

Ca încheiere, vă mulţumesc tuturor pentru susţinere! :)

vineri, 8 martie 2013

Prima mea postare / My first post


De-a lungul timpului, am constatat că oamenii se împart îtrei categorii fundamentale: cei simpli, care iau totul aşa cum este (care consider că sunt şi cei mai fericiţi), cei mediocri, care se străduiesc puţin la început dar renunţă repede şi perfecţioniştii, cei care nu pot trăi cu gândul că nu au făcut tot ce se putea face pentru a obţine ceea ce şi-au propus. Din care categorie faci tu parte?

Oamenii care fac parte din ultima categorie pot avea convingerea că orice activitate aparent banală va deveni, odată cu implicarea lor, o adevărată aventură. Chiar şi postarea primului mesaj pe blogul personal 

Ce mi-am propus? O colecţie de situaţii pe care le-am întâlnit şi modul în care le-am gestionat. De ce? Pentru amuzament, dar şi pentru a vă ajuta să le abordaţi altfel când ajungeţi acolo.